Blogul Ioanei Ardelean, Despre zbor si inalt. Pasarea de Foc.

07/09/2009
Cand uitam sa visam, cand zborul din noi pare frant si greoi, se intampla adesea sa descoperim, ca din intamplare, ca suntem izvoare nesecate si energii nebanuite, ca sufletul, neobosit si verde, mai are inca putere sa priveasca inalt si sa se imbete in asteptari.

Astfel de intamplari, astfel de intalniri, sunt atat de rare incat, atunci cand ne e dat sa le traim, e  imposibil sa nu le simtim forta, sa nu le traim magia, sa nu ne bucuram si sa nu ne simtim privilegiati.

Aseara, in Sala Mare a Teatrului National din Bucuresti, 100 de copii minunati au vibrat, au uimit si au emotionat pana la lacrimi intr-un spectacol al viselor implinite si al sperantelor cu putinta, Pasarea de Foc. Am plans de bucurie si de emotie. De emotia lor si de emotia noastra, a celor care am avut bucuria de a-i cunoaste, de a le intelege stradania materializata intr-un spectacol mpresionant, frumos si curat asemeni sufletelor lor, si de a-i aplauda, la sfarsit, minute intregi.

Ce schimbari a adus aceasta experienta in viata copiilor implicati in acest proiect indraznet mi-ar fi greu sa spun. Au aflat insa ca nu exista "prea mult" atunci cand vine vorba despre vise…

M-as face aripa si zbor si vis… si toata viata mea ar fi un dans in care as suspenda toate clipele in care mi-a fost dat sa inteleg ca nu exista bucurie mai mare decat aceea de a sti ca poti sa faci din tine mai mult, mai bun, mai frumos. Ca toata aceasta miscare, cand imprevizibila si zguduitoare, cand intuita si mladioasa, aceasta transformare continua si neistovita inseamna implinire si viata si avant.